Te-am vazut... te-am placut... te-am desenat

     Prin fuga mea continuă, în a cunoaște oameni, am dat în lumea virtuală de un chip, care m-a atras din prima clipă. N-aș fi putut spune ce avea special acea persoană, dar pentru prima dată am simțit un impuls nemaipomenit  de a-l desena. La început mi-am zis ca e o prostie, că oricum nu aveam timp pentru așa ceva. Dar ceva din interiorul meu mă îndemna să deschid pagina celebră și să reîncep desenul. Mi se părea incredibil de ciudat căci aveam atâtea portrete începute și neterminate iar eu mai vroiam să mai desenez unul. Mă gândeam ca se vor aduna prea multe și toate vor avea soarta primei mele încercări, care a avut însă ghinionul să rămână pentru posteritate. Cu toate acestea nu mi-am putut opri dorința interioară și a trebuit să mă supun chemării lumii artelor.

     Pentru început  a apărut  o caricatură... care nu avea șansa de a se transforma în ceva serios. Dorința din interior nu a dispărut. Niciodată, pentru nimic altceva nu m-am mai manifestat așa. Era ca și cum acea persoană mă impresionase și vroiam să o țin minte peste timp. Îmi și dădea impresia că o cunosc de undeva, de parcă viața ne făcuse să ne întâlnim cândva. Era sentimentul acela de deja vu, dar pe care nu-l înțelegeam. Amintirile nu mai erau în sertărașul lor, se scuturaseră cu ultimul fir de praf, curățat la ultima vizită. 

     Penelul virtual continua să schițeze și un calm deosebit, o liniște caldă îmi invada toată ființa. Aveam răbdare, incredibil... făceam puncte cu mouse-ul și linii scurte. Nu îmi venea să cred cum de rezistam... și chipul  celui vizat începuse treptat-treptat să apară. Semăna cu modelul meu, dar îi lipseau unele elemente caracteristice. M-am oprit să respir, nu vroiam să stric nimic, așa că am luat o pauză desenând natura ce-l înconjura.

     Punct cu punct, linie cu line, se contura și scoarța copacului ce avea să fie decorul pentru desen. Frunzișul fusese modificat de mai multe ori. Apoi mă deranja vestimentația... părul... chipul, care nu prezenta destulă atractivitate... Simțeam că personajul real emană mai mult sex-appeal și încercam să redau asta. Știam, totuși că nu puteam reproduce acest lucru, de vreme ce nu aveam o fotografie mare și clară a lui. Tot ceea ce făceam era mai mult imaginativ, ca într-o imagine-fantomă, pe care ți-o reamintești vag și din care vrei totuși să deslușești anumite detalii.

     Am stat  ziua întreagă și o bucată de noapte asupra acestui chip. Eram deja prea obosită. Începeam să văd anumite nereguli, dar mă dureau mușchii mâinii de atâta apăsat pe mouse. Simțeam că nu mai pot să mișc mâna... trebuia să mă opresc.

     A doua zi, deși aș fi vrut să mai corectez ceva, nu am mai putut... Crampele musculare nu-mi dădeau voie să țin mouse-ul în mână... Așa că, am postat desenul exact așa cum a fost realizat, iar comentariile  la adresa lui au apărut la fel de rapid.
(http://www.ratemydrawings.com/drawings/self-portraits/684517.html )
    Nu mi-a plăcut că iar am greșit categoria în care încadrasem  desenul la început, dar asta nu cred ca a reprezentat nicio problemă, pentru nimeni. Probabil și-au spus: ''săraca, nu prea știe engleză'' și deși le dau dreptate în această privință, menționez că a fost mai mult o greșeală de alegere corectă a formatului în care se poate lucra.